De câte ori ți s-a întâmplat să vezi o mobilă spectaculoasă și să te întrebi cât costă bucătăria din imagine? Și de câte ori ai rămas cu suspansul răspunsului?
Îți înțelegem curiozitatea.
De multe ori, atunci când prețul unui produs nu este afișat încă de la început, apar întrebări și suspiciuni.
Cu toate acestea, atunci când vine vorba de mobila realizată la comandă, sunt câteva lucruri pe care trebuie să le iei în considerare. De aceea, astăzi vom încerca să elucidăm misterul prețului unei bucătării realizate la comandă și, implicit, să-ți răspundem la întrebarea „de ce prețul este diferit de la un client la altul”.
Prețul mobilierului realizat la comandă
Ce este mobilierul realizat la comandă și ce-l diferențiază de mobilierul pe care îl găsești în magazine? Ei bine, chiar dacă la prima vedere s-ar putea să ți se pară la fel, există o serie de factori care fac diferența.
Mobilierul realizat la comandă este, după cum îi spune și numele, un mobilier realizat după cerințele, nevoile, dorințele sau ideile celui care face comanda. De exemplu, vezi într-un film sau într-una dintre călătoriile tale o bucătărie care te inspiră și pe care ai vrea să o ai chiar la tine acasă.
Specialiștii în mobilier realizat la comandă, cum este echipa de la Atelierele de Bucătării Cangur, te vor sfătui și te vor ajuta spre realizarea mobilierului dorit, bineînțeles adaptat nevoilor tale.
Factorii ce influențează prețul mobilierului
Alegerea materialelor
Când vine vorba de prețul unui mobilier, materialele reprezintă principalul factor decizional. De exemplu, o bucătărie poate fi identică din punct de vedere estetic, dar să fie realizată din materiale diferite.
Prețul va fi mai mic dacă mobila este realizată din pal sau va fi mai mare dacă va fi din lemn masiv. De asemenea, blatul influențează semnificativ prețul final al mobilierului.
Prețul poate fi diferit de la o mobilă la alta și dacă ne referim la alegerea mânerelor, care pot fi din lemn, metal, plastic sau pot chiar lipsi, dacă vrei un mobilier mai modern.
Fiecare dintre aceste tipuri de materiale stau la îndemâna clientului, iar acesta decide în funcție de dorințele și posibilitățile sale financiare.
Dimensiunea bucătăriei
Principala problemă a mobilierului realizat în serie este legată de dimensiuni. Nicio locuință nu se aseamănă cu alta, iar spațiul destinat bucătăriei poate avea diferite forme.
De exemplu, există bucătării închise sau open-space, în formă de L sau de U, spațioase sau nespațioase. Mobilierul realizat la comandă are ca principal avantaj adaptabilitatea la spațiul disponibil.
Astfel că poți avea bucătăria ideală, văzută în reviste, chiar la tine acasă, dar care să respecte dimensiunile încăperii tale. După cum îți poți da seama, o bucătărie de mici dimensiuni va avea un preț mult mai mic comparativ cu o bucătărie de dimensiuni mari.
Dotările bucătăriei
Două bucătării pot arăta exact la fel dar să-ți ofere beneficii și dotări diferite. Spre exemplu, tehnologiile de mișcare pentru dulapuri sau aparatele electrocasnice pot să creeze o experiență unică în bucătărie.
Poți alege să incorporezi în mobilier cuptorul, mașina de spălat vase, aparatul de cafea sau cuptorul cu microunde. De altfel, la Bucătării Cangur, îți putem oferi și accesorii și electrocasnice de care ai nevoie pentru bucătăria ta.
Compartimentarea mobilierului
Compartimentarea interioară a sertarelor face diferența în cazul mobilierului la comandă. În funcție de necesitățile tale, poți opta pentru dulapuri înguste, dulapuri deasupra hotei sau a frigiderului, dulapuri pentru provizii sau în colțul mobilierului.
Toate aceste opțiuni modifică prețul mobilierului și, totodată, confortul tău. În plus, fiecare dintre aceste dulapuri pot fi compartimentate la rândul lor cu alte soluții de organizare interioară, cum ar fi spații pentru capacele vaselor de gătit, scurgător pentru vase, coșuri de gunoi, separatoare pentru tacâmuri etc.
Cât costă bucătăria visurilor tale
Mobilierul la comandă poate avea un preț diferit în funcție de ceea ce decizi tu. Specialistul pe care îl consulți te poate sfătui, îți poate recomanda diferite tipuri de materiale sau îți poate prezenta variantele disponibile, dar tu ești cel care are ultimul cuvânt.
Așadar, data viitoare când te întrebi care este prețul, gândește-te la prețul pe care ai fi dispus să-l plătești pentru bucătăria din imagine. În funcție de acesta, poți elimina sau adăuga specificații noi, care să facă din mobila ta una exclusivistă.
Îți surâde ideea unei bucătării care să capteze toată atenția?
Atelierele de Bucătării Cangur croiesc bucătării individuale pentru necesitățile și stilul de viață al beneficiarului. Contactează-ne!