O parte dintre amintirile noastre din copilărie sunt din bucătărie și au la bază mirosul îmbietor al unor preparate. Chiar dacă au trecut ani și ani, ținem minte oala fierbinte, locul cald, felul în care bunica sau mama trebăluiau de zor pentru a ne satisface nouă poftele.
Bucătăria, în sine, este doar un spațiu destinat preparării hranei, o necesitate pentru a supraviețui.
Dar, dincolo de funcția aceasta, bucătăria a fost dintotdeauna liantul dintre culturi diferite, dintre familii, dintre prieteni. Rolul ei este mult mai profund și se bazează pe reuniune, pe bucuria de a fi împreună, pe sentimentele pe care ni le trezește.
„Mâncarea bună și o bucătărie călduroasă – asta transformă o casă în «acasă».”– Rachael Ray
Așa cum este firesc, când ai nevoie de un spațiu care să îndeplinească două funcții atât de diferite, o necesitate și un sentiment, amenajarea bucătăriei este un pas foarte important pentru orice locuință.
Pe lângă mobilier, este nevoie de mult mai multe alte lucruri, unele mai pline de însemnătate decât altele. Dar, cu siguranță, electrocasnicele pentru bucătărie sunt indispensabile.
Iar de aici începe o adevărată poveste.
Factori decisivi în alegerea electrocasnicelor
Uneori nu este suficient să ne dorim anumite lucruri ca ele să se contureze. Cel puțin nu și în cazul bucătăriei.
Este adevărat că trebuie să avem în vedere lucrurile care ne aduc o stare de bucurie sau împlinire, dar când vine vorba de electrocasnicele pentru bucătărie, specialiștii au rol deosebit.
Alegerea electrocasnicelor potrivite variază de la bucătărie la bucătărie, de om la om.
Primul pas și cel mai important este realizarea unui plan, prin care să pui în balanță nevoile și dorințele tale.
Realizarea unei strategii realiste de cumpărare a aparatelor electrocasnice se bazează pe câțiva factori decizionali:
Bugetul
Ca în orice proces ce presupune o anumită sumă de bani, bugetul este factorul principal de care ții cont atunci când achiziționezi un aparat electrocasnic. Bugetul pe care îl stabilești pentru modernizarea bucătăriei influențează foarte mult aparatele pe care le selectezi. Acesta trebuie să fie realist pentru dimensiunea proiectului tău.
Funcționalitatea
Aici nu ne referim la felul în care funcționează fiecare aparat în parte, ci la modul în care îți vei putea desfășura activitatea. Trebuie să te asiguri că nu există restricții din punct de vedere arhitectural sau structural.
Stil de viață
Când planifici achiziții costisitoare și importante, cum sunt cele ale electrocasnicelor, trebuie să iei în considerare stilul de viață al familiei tale. Felul în care foloseai anumite electrocasnice înainte și felul în care intenționezi să le folosești pe viitor sunt, de asemenea, două aspecte importante. Aici trebuie să ții cont de personalitatea ta: dacă ești adeptul meselor în familie, dacă îți place să fii o gazdă primitoare și generoasă, dacă mesele cu prietenii au loc la tine acasă. Dacă ești un om ocupat, mai puțin sociabil, care preferă solitudinea, deja lucrurile au alt sens.
Aspectul
Dincolo de funcționalitatea elementelor, alt factor important în acest domeniu este design-ul. Trăim într-o lume în care se pune accent, din ce în ce mai mult, pe frumos, pe estetic, pe non-conformist. După ce ai stabilit bugetul și cerințele funcționale ale aparatului electrocasnic, poți restrânge alegerile selectând stilul și finisajele care completează designul bucătăriei. Ofertele sunt din ce în ce mai variate, culorile din ce în ce mai surprinzătoare. În majoritatea bucătăriilor, cea mai populară opțiune de finisare este oțelul inoxidabil. Acesta este durabil, oferă eleganță și se mulează pe mai multe stiluri.
Când cumperi electrocasnicele pentru bucătărie, poți avea pe lista ta de opțiuni și modul în care mânerele, butoanele, ecranele tactile sau iluminarea se încadrează în aspectul general dorit.
Electrocasnicele indispensabile pentru bucătărie
Cu atât de multe opțiuni de stil, caracteristici și tehnologii disponibile, selectarea celor mai bune electrocasnice pentru bucătărie poate fi destul de copleșitoare.
În funcție de dimensiunile spațiului destinat gătitului, poți alege mai multe electrocasnice sau poți renunța la cele pe care nu crezi că le-ai folosi prea des.
Aparatele de bucătărie sunt investiții destul de mari, de aceea este important să faci cumpărături bine gândite. Este posibil să ai în minte tot felul de idei văzute pe internet sau în alte locuințe, dar trebuie să ții cont, în primul rând, de ceea ce ai nevoie.
Cu toate acestea, există câteva electrocasnice care se regăsesc în orice bucătărie și fără de care „munca” propriu-zisă nu ar mai avea loc.
Aparate pentru gătit
Pentru cei mai mulți oameni, în special cei care adoră să gătească, cea mai interesantă parte a unei bucătării o reprezintă aparatele de gătit.
Acestea sunt din ce în ce mai performante și tehnologizate. Când achiziționezi un aparat de gătit trebuie să ai în vedere câteva întrebări:
Cât de des vă place să gătiți?
Câte persoane gătesc în același timp?
Ce aparate vor funcționa cel mai bine cu stilul bucătăriei tale?
În funcție de răspunsurile date, poți face o alegere:
Plitele
Aici există mai multe variante, fiecare dintre ele cu specificațiile lor: plită cu inducție, cu gaz, electrică sau ceramică. Producătorul Teka are și plite modulare, respectiv vitroceramice care se deosebesc prin touch control.
Cea mai la îndemână și clasică opțiune, mai ales dacă nu dispui de un spațiu generos, este aragazul. La Atelierele de Bucătării Cangur, recomandăm aragazele de la Hansa. Acestea pot fi independente sau incorporabile și îndeplinesc și funcția de cuptor.
Cuptoarele
Într-o bucătărie, cuptorul este absolut necesar. Imaginează-ți prăjitura preferată, pizza, celebrele paste al forno sau alte preparate, gătite chiar la tine acasă. Dacă bucătăriile profesionale aleg un cuptor pentru un anumit tip de produs, în funcție de specific, „acasă” se recomandă un astfel de echipament care să dețină cât mai multe funcții. Atât cuptoarele Teka, cât și cele de la Hansa, sunt definite de metode inovative, eficiență și performanță crescute. Acestea pot fi convenționale, multifuncționale și incorporabile.
Hota
Ne place să gătim, dar ne deranjează mirosurile neplăcute. În funcție de forma pe care ți-o dorești, dimensiunile sau stilul de care ai nevoie, hotele pot fi universale, decorative, telescopice, insulare sau incorporabile. Dincolo de design, trebuie să ai în vedere și caracteristicile lor. Hotele se deosebesc prin sistemul de extracție, prin panoul de control, prin motorul pe care-l dețin sau prin sistemul de iluminare. De asemenea, eficiența și silențiozitatea sunt două aspecte foarte importante.
Cuptorul cu microunde
Acesta nu este neapărat un aparat de gătit, dar poate avea și funcția aceasta. Cuptoarele cu microunde se diferențiază, în special, prin tipul lor. De exemplu, unele pot fi independente, așezate pe blatul din bucătărie sau incorporabile în mobilier. Așa cum am spus, funcțiile sunt foarte importante. Unele pot avea doar funcția de încălzire, pe când altele pot avea funcții de decongelare, de grill, de combigrill – acest mod permite prepararea alimentelor de bază. Capacitatea, sistemul de control, nivelul de putere sau sistemul de siguranță care limitează accesul copiilor sunt doar câteva dintre elementele care pot înclina balanța între cuptoarele cu microunde.
Aparate frigorifice
Nimic nu se compară cu prospețimea unei limonade abia scoase din frigider, într-o zi foarte călduroasă de vară. Gândește-te ce-ar fi fost lumea fără această invenție.
Când achiziționezi un frigider, trebuie să ții cont de cât spațiu va ocupa din punct de vedere vizual.
Dimensiunile lui stabilesc locul de depozitare propriu zis: astfel, poți alege un frigider separat de mobilier sau încorporat în el. De asemenea, trebuie să știi că există aparate de felul acesta care nu au și funcția de congelare inclusă, de aceea trebuie să ai în vedere și congelatorul.
În plus, un frigider poate avea și dispenser de apă sau alte funcții de felul acesta, întrucât tehnologia a evoluat destul de mult.
Mașina de spălat vase
Acest aparat electrocasnic a apărut prima dată pentru a ușura munca din restaurante și locuri foarte aglomerate.
Între timp, lucrurile s-au schimbat și nu mai există această direcție clară a mașinilor de spălat vase. Acum orice le poate avea.
Atât mașinile de spălat vase Hansa, cât și cele de la Teka promit flexibilitate și ușurință la spălare datorită Maxi Space 3, sistemului Up&Down și elementelor pliabile din coșul superior și cel inferior.
Una dintre principalele caracteristici a acestor aparate electrocasnice este economisirea banilor cu fiecare spălare.
Cumpără smart! Atelierele de Bucătării Cangur îți vin în ajutor
Când cumperi aparate electrocasnice, care să se potrivească tuturor nevoilor tale, este indicat să apelezi la un specialist.
Acesta este familiarizat cu toate caracteristicile unice ale produsului și, în plus, poți obține un preț mai bun când optezi pentru un pachet amplu.
De asemenea, este mult mai eficient să achiziționezi aceste produse de la atelierul de proiectare și producție al viitoarei tale bucătării. În felul acesta, ai siguranța că electrocasnicele pentru bucătărie se vor încadra corespunzător, că există o potrivire perfectă între mobilier și aceste elemente. În plus, vei obține un aspect omogen, un tot unitar.